Afară miroase a toamnă târzie,
sărutul iernii ce se apropie îmi face obrajii rumeni,
simt cum inima accelerează să îmi țină trupul cald și confortabil,
mă uit la cer și văd un stol grăbit de rațe sălbatice
cum caută căldura verii, urmează o cale
ce doar ei o cunosc spre noi primăveri;
inocența de copil îmi umple sufletul de bucurie
mă plimb pe covorul de frunze colorat ce-mi încânta privirea,
ridic o castană abia desprinsă din castanul gigant din grădina bunicii,
legătura cu pământul devine mai vie când o ating,
coaja catifelată de un maro intens îmi trezește simțurile,
îmi amintesc de străzile reci din New York
când mă plimbam de mână cu iubitul meu
și mâncam castane prajite
zâmbeam amândoi și vorbeam cu gura plină
eram un întreg într-o lume dezbinată, străină;
gustul de cărbune ars îmi provoca un amar plăcut ce-l îndulceam cu fantezia,
că odată ce ajunși în garsoniera de 35 de metri pătrați din Queens,
vom face dragoste la căldura șemineului, cu luminile stinse…

Fără să îmi dau seama am grăbit pașii spre casa veche a bunicii
care acum o numeam “acasă”,
el mă aștepta pe verandă, sorbea încet din cafeaua proaspăt făcută,
mă privea cu o dragoste blândă
știam, gândurile mele nu-i sunt străine
și vorbele sunt de prisos,
atunci mi-am pus o dorinta:
"cu el să îmbătrânesc aș vrea,
împreună să ne-ndreptam spre acel loc mai luminos".