A venit toamna iubirii c-un alt început,
în anotimpuri scurse n-a fost, n-a încăput
și bate în clopote ca un străin aprod
s-aducă din cămară și ultimul ei rod.

Toamnă bună de legat, bogată, nebună
e răcoare seara sub luciul alb de lună
clocotește vinul înăsprit în budane
fierbe în sângele iubirii la vădane.

Tu-mi dăruiești partea din logosul vorbirii,
să-ți fiu prezent mereu la patima iubirii
și încercat de zei ori mândrele prințese,
să simt în inimă cum pânza ți se țese.

Se face a seară-n gânduri și în vise,
dar porțile iubirii au rămas deschise,
un fior de toamnă lungă, domnească
începe cum copacul în inimă să crească.

Crește-n interior cu rădăcini stelare
iubire, calul nopții duce-n șa călare
spre răsărit roșu ori spre apus nu știu,
dar viața fără dânsa se face un pustiu.

Aștept pe cărare sub raza lunii rece,
când inspre râul morii-n galop va trece
și altă făină se măcină la moară
grăbită de pe șa iubita când coboară.

Râul face valuri, arinii își dau coate
numai toamna-n hambare strânge și socoate,
o dimineața vine-n ceață, chiar cu brumă
dragostea-ncepută o coace și îndrumă.