A venit toamna sângerând în tenebre
Peste stâncile reci, străină apelor vii,
Atrăgându-mi atenția că sufletul meu fierbe
În clocot reflexiv pătruns de nostalgii.

A venit toamna să-și plângă pe umărul meu
Depărtările altei lumi cu cețurile mov,
Propunându-mi să mor instantaneu
În circumstanțele pătimitorului Iov.

Zăresc hăitași precipitați la porțile de tihnă
Oglindind în lama bisturiului ritmul cardiac
Și nu se știe mâine... unde va fi lumină:
La fereastra vieții, ori lângă catafalc.

A venit toamna cu chipul tău peste adieri
Scuturându-și frunzele cu fiecare clipit de geană,
Alungând moartea din gândul meu de ieri,
Primind în schimb provizoratul de pomană...

La piept de brumă se stinge nesomnul,
Hăitașii sunt prefăcuți - pe rând - în flăcări,
Iar viața scârbită trage oblonul
Peste fereastra lumii făcută țăndări.