Singurătatea-i pruncul fără joacă...

Ești una-n a mea văzului fereastră
și nălucind a dans pe cale-albastră
mi te-amurgești în taine ce mă-neacă...

Șoptirea ta de nume e sihastră
pe buze ții a stihurilor teacă
alergi cu tălpi de vorbe-n alb, să facă
zidire, imn în a magiei glastră...

Te-asemăn des femeii de iubire
cea cu sărut pe gura mea veghind...

Lichefiat în umbre cu grăbire
exiști a rugă-n tot acest Fiind,
cerneala ta himere moi scriind
îmi ești a rațiunii stea-n răpire...