și această singurătate aglomerată de urlete mute
va trece
precum rătăcita zăpadă sub ștreașina lui mai

pe corzi de-ntuneric
escaladez absențele tale prea roșii pentru ridurile iluziei
săgeți de gheață îmi spulberă gleznele
și troia sucombă înlăuntrul oasele mitice

ploaia cu oameni de tablă mi-a înmuiat țipătul
a decapitat ecoul

nu mai merg pe sunete
să nu pleznească sub mușcătura gerului struna inimii
nevăzute răni duce genunea pe umeri

îmi sângerează limba de așteptări tu unde desenezi stele
încă n-am aflat