agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-08 | |
am scris acest poem suav
ca un arabesc de ceară topită ca un fado neverosimil de trist acest poem rotund şi incandescent ca o lavă primordială şi neiertătoare mistuind în cale zilele nopțile am scris această poezie inefabilă precum o pasăre-liră strecurându-se printre gratiile coliviei ca să înfrunte grațioasă şi nedrept de naivă văzduhul de alabastru şi fier am scris acest poem ca un suspin ca un icnet ca un urlet ce sparge vitraliile catedralelor în care fecioara plânge în locul oamenilor care nu au curajul să plângă am scris aceste versuri imaculate ca diminețile în care noi eram copii şi tu copac viguros în care noi eram tineri şi tu arborele înțelepciunii în care noi eram părinți şi ne rugam la icoane să ne dea putere şi vouă timp am scris acest poem în lacrimi în umilință şi rugăciune pentru tine şi numai pentru tine drept pentru care ia-mă de mână şi hai să ne plimbăm pe mosfilmovskaia când e seară şi ninge eu să privesc în sus către îngeri tu să-mi promiți că nu vei muri niciodată tată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate