agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-16 | |
într-o pustietate ca în oricare colț de lume
o fetiță stătea pe marginea unei gârle tristețea i se accentua cu fiecare orăcăit de broască ce imprima orelor un curs lasciv o tărăgănare nevrotică mirosea a mlaștină și a verdeață umedă iar pe celălalt mal se putea admira fără emoție risipirea unei turme de oi ca o halucinație generată de sunetul talăngii desfigurând calmitatea locului în același segment temporal se întâmplau prea multe lucruri pentru a fi nevoie să fie judecate sau cel puțin contabilizate nu mai era necesar să le cunoști intuind doar că ele oricum se petrec indiferent de felul în care îți miști buzele dacă te uiți prea concentrat în soare sau de altă opțiune interesantă prin care îți manifești absența lipsa mușchilor și lipsa reflecției plasarea unui fir de praf într-un buric de obeză aflată în descompunere dar încă în viață încă lungită pe spate și agitându-și tentaculele un studiu de caz pentru cei interesați de rolul zestrei genetice în formarea caracterului la plantele de seră sau la hibrizi o planetă de dimensiunea unui ou o proiecție a stărilor unei țesătoare de covoare și pleduri ale cărei produse ar fi rămas nevândute dacă ar fi știut să creeze simetric dacă ar fi avut standarde dacă n-ar fi împletit firul cu lacrimi o construcție din metal cu atribute umane exersând empatia prin câteva acorduri la pian o bătrână care se așază lângă fetiță acoperă ecranul pânzelor de iarbă și cer și apoi tace, îi surâde peste umăr îndepărtându-se ca orice amintire din viitor acest clivaj neașteptat poate însemna o dezorientare de moment dar privit altfel poate fi un gest al unei desăvârșite maturități luciditatea care nu izvorăște din inocență dar care are nevoie de ea ca de o oglindă în care totul să se reflecte limpede pipăirea realului din inima iluziei aceeași iluzie pe care ți-o da suprafața unei ape care reflectă un arbore lipsa rădăcinilor
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate