Simți cum nu-i nici o cărare
să-nceteze și să stea;
de pe calme scări, ușoare
cad cărările, atrase
prin nimic de-un povârniș
pretutindeni pe terase,
și-ndrumate prin desiș
mai încet și lin
până către iazuri depărtate,
și aici bogatul parc pe toate
(ca la un egal) le dă din plin

spațiului bogat: cel ce străbate
cu reflexe și lumine
largul lui ținut,
și, din toate părțile, cu sine
duce zări tăcut,
când din ultimele eleșteie
către norii ce-n amurg scânteie
se avântă-n cerul desfăcut.


Traducere Mihail Nemeș