Timpule, cruntă lovitură
Ce arzi pe rug orice creatură
Timpule, tu, tată al morții
Tu, timpule, fratele sorții

Ai scufundat țările neștiute,
Mi-ai luat amintirile plăcute,
Le-ai strivit animalelor sensul
Cu picioru-ți mai mare decât universul.

Ai șters orice față
și ne-ai lăsat în iluzii
cum că am știi ce-i la suprafață
și-au tras orbii și surzii concluzii.

știm de solzii unui crap
Din povești nenumărate,
Precum firele de păr din cap,
Povești mereu reinventate...

Ai sfarmâmat cu atâta cruzime
Galaxiile cu viață
și gândim toți din mulțime
Că suntem singurii precupeți din piață...

Și te-ai întrebat, omule, vreodată
că sunt mii de fructe-n lume
și că-n lumea asta dată
Nu suntem singuri printre genune?...