La douăzecișicinci de ani a fost o eră,
când socoteam că e plăcut să ai
o scrumieră pe noptieră.
Și-n noptieră o altă scrumieră, că-n acea eră
n-aveai pirați pe tabacheră - ci parteneră
care marca cu ruj și depunea pierdut în scrumieră,
reziduu cuiului bătut cu tact - pe tabacheră.
Cât de plăcut, și ce frumos, și-n filme se fuma vârtos,
era sfios, chiar păcătos, să înșiri hainele pe jos,
mai bine le puneai grăbit pe noptieră
și te-ngrijeai de scrumieră,
să stea caldă - în garsonieră.
Mare păcat, fumul timpului a-nghițit frumoasa eră,
a mai rămas o scrumieră,
în noptieră,
plină cu nasturii căzuți în lupta mâinilor grăbite
s-asculte șoaptele tactile, pierdute-n clipele de fericire.