agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-11 | |
citindu-ți destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viață poate mai mult deposedată de tunica morții nu și-a văzut mirarea în haine cernite cum ridică troițe albastre la răscrucile cărnii și cântă zăludă de dor și de spaima de-a fi prea puțin om în arteră de zeu prea lucid se respiră și arde - ascuțit flacăra-i rece (cu veșniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit mărturisește un licurici pocăit) după o cină cu zboruri obeze și-un schimb valutar cu azururi ne întâlnim clandestin pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprințară de colțul lunii ciobit de suspine de ceară și de schije de ură cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase monștrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură prea subțire ne e noaptea și cât de străină strânsura să nu se destrame cusătura metaforei buza prea plină de foame înțelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară lăsat la dospit în cenușă ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii prea târziu cutremură pasul atingerea fadă lucruri mărunte ca o haită de cuci te dau afară din tine ca pe-o coajă de viață uscată ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorință de dragoste secunda își sparge vertebra se adună din neguri s-a spovedit umilă unui flutur uitat pe lampa spartă a unei veștede memorii iart-o iubite doar în apă de fulger că se spală de tine precum o aghiazmă în gură de înger noaptea ți-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roșu încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare magii s-au rătăcit în pustiul din geană nu-ți pasă nevăzută ți-e ieslea ca și pruncul voluptate celestă pe care-l porți în buricele mâinii strălucire firească de rege tandrețea risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige nemișcare e avântul ce-l mistui doar pielea de cer tremură ușor ca o boare sub ispita albastrului la intersecția sinelui o mie de sfinți își curăță din genunchi rugăciunile cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-și pipăie umbra va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis ca și valul din atriu sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi și ne strigă fără istov ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată de mușcătura îndoielii ci mâncându-ți bulimic lumina
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate