plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uși suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbușit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoști prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
își poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiți
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunțile sus, ochii închiși
la nesfârșit ascultătorii unui imn imaginar
ucigași palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldați ai stâncilor abandonate
este alb și pe țărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forțate
gesturi finale imprevizibile
pădurile bântuite din siberia
scântei regăsite în bestiarele altora
scopuri pe lângă care se tot alunecă
amintiri epileptice care ard întruna
și soarele la locul obișnuit