agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-19 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea L-am văzut ieri oprindu-se la ușă sub fereastra mea; să fi fost pe la șapte; cu el, o femeie. Avea întru totul purtarea lui Elpinor puțin înainte de a cădea zdrobindu-se, și totuși nu era beat. Vorbea foarte repede, și ea, distrată, privea spre fonografe; îl întrerupea câteodată să spună vreun cuvânt , și pe urmă privea cu nerăbdare spre locul unde se prăjea niște pește: ca o pisică. El șoptea, c-un chiștoc stins pe buze: – „Ascultă și asta. Sub lună statuile se înclină uneori ca trestia printre fructe vii – statuile, și flacăra devine răcoros leandru, flacăra ce-l arde pe om, vreau să spun.” – „E lumină... umbre ale nopții.” – „Poate noaptea ce s-a deschis, rodie albastră, sân întunecat, și te-a umplut de stele despicând timpul. Și totuși statuile se înclină uneori, împărțind dorința în două, ca pe-o piersică. Și o flacără se face sărutare pe membre, și suspin, și frunză apoi, ce o poartă vântul. Se înclină; ușoare se fac, de-o umană greutate. Și neuitată”. – „Statuile-s la muzeu”. – „Nu, ele te urmăresc, nu le observi? Vreau să spun, cu membrele lor ciuntite, cu aspectul lor prim pe care nu l-ai cunoscut și totu-și îl cunoști. Ca atunci când la capătul tinereții iubești o femeie încă frumoasă, și tremuri, ținând-o în brațe la amiază, de amintirea pe care o trezește brațele tale, tremuri de sărutare, să nu te trădeze unor alte paturi, uitate acum, totuși ar putea să devină fantome atât de ușor, și să învie idoli în oglindă, trupuri care au fost; voluptatea lor. Ca atunci când te întorci din străini și deschizi la întâmplare un cufăr încuiat și uitat de mult și afli zdrențe veșmintele pe care le purtai în ore frumoase, la serbări cu lumini multicolore, în mii de reflexe, și care scad și dispar și rămâne doar aroma absenței unui tânăr chip. Adevărat, ruinele sunt acelea: ruini suntem noi; te urmăresc cu o stranie puritate acasă, la birou, la recepțiile mărimilor, în nemărturisita spaimă a somnului; ele spun de evenimente care ai vrea să nu existe sau să se fi întâmplat după moartea ta și aceasta deoarece... ” – „Statuile-s la muzeu. Noapte bună”. – „....deoarece nu statuile ci noi suntem ruina. Statuile se înclină ușor... Noapte bună.” Aici s-au despărțit. El porni pe urcușul care duce la Ursa Mare și ea o luă spre țărmul plin de lumini unde valul se îneacă în undele radioului. Traducere Aurel Rău
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate