agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1365 .



Ultima zi
poezie [ ]
din vol. Poezii (Cele mai frumoase poezii) 1963

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Giorgios_Seferis ]

2019-02-25  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea






Era ziua cu nori. Nimeni nu mai decidea.
Sufla un vânt slab. „Nu e gregos e siroco”,
izbuti un glas.
Câțiva palizi chiparoși pe o pantă
și marea
cenușie, cu lacuri de lumină, în mai departe.
Soldații prezentau tocmai arma, când începură
să cadă primii picuri.
„Nu e gregos e siroco” fu singura hotărâre
ce se auzi.
Și totuși știam că în zorile următoare
nimic din acum nu ne-ar mai fi rămas,
nici o femeie sorbind cu noi somnul
și nici chiar amintirea c-am fostcândva
bărbați,
nimic, în zorile următoare.

„Acest vânt amintește primăvara”, spunea prietena
pășind lângă mine, privind în zare,
„primăvara
care a căzut brusc în iarnă lângă închisa
mare
atât de neașteptat. Dar sunt ani de atunci.
Cum oare vom muri?”

Se rotea un marș funebru prin ploaia măruntă.
Cum moare un bărbat? Ciudat, nimeni nu s-a
gândit
și câți s-augândit erau ca o umbră din
cronici
din vremea cruciadelor sau a luptei navale
la Salamina.
Și totuși moartea e ceva ce se-ntâmplă;
cum moare un bărbat?
Și totuși își dobândește fiecare moartea,
moartea
care nu-i aparține decât lui –
și acest joc e viața.

Scădea lumina zilei și nimeni nu se decidea;
în zori, de bună seamă nimic nu ne-ar mai fi rămas;
predate, toate; nici biete mâinile noastre;
și femeile noastre slugărind lângă cișmele
și copiii noștri
la carierele de piatră.
Prietena mea cânta, umblând lângă mine,
un cântec schilod:
„Primăvara... vara... robi...”
Cineva își amintea de bătrâni profesori
cari ne-au lăsat orfani.
O pereche trecu discutând:
„M-am săturat de amurg, ne întoarcem acasă,
ne întoarcem acasă și aprindem lumina”.




Traducere Aurel Rău


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!