iubitule
ce a făcut timpul din noi
privește
două statuete de fum
adulmecând înfometate
mirosul oceanului negru
două stalagmite de sare
cu ochi de sidef
scrutând orizontul
cu îndârjirea de pe urmă
a naufragiaților
condamnați la aducere aminte
nu plânge
e bine aici
pe insula aceasta de zgură
unde scriem pe nisip
cu tălpi sângerânde
un descântec în fiecare noapte
şi o rugăciune în fiecare dimineață
nu te teme
hidra văzduhului și-a luat tributul
a zburat cu inimile noastre în gheare
de acum putem să ne amăgim
că suntem mai liberi
decât ne-am dorit vreodată
mai albi decât perla din scoici
mai nevinovați decât pescăruşii
cu pene de smalț
mângâie-mi părul
şi şopteşte-mi
că la miezul nopții
eu voi deveni o himeră
şi tu un atol de corali