intru în dimineața aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desființez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

așadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... și Copacul...
pe noi înșine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
și pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

!în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credință închipuindu-și
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicții:
intrarea în Nimic!


*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârșesc înțelesuri
asemenea nesfârșirii genezelor

în fața ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în fața mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
țipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredința mușcăturii
nu șarpelui

din sângele propriu se va naște habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi frați și dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom așeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simți cum se înnoptează de dimineață
cum Dumnezeu este îndrăgostit