într-o zi mi s-a părut că erai tu
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului
prin fiecare tulburare a dimineții

da, cred că erai tu
nu pot să mă înșel
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă
nu
nu am înnebunit
doar că uneori câmpiile devin albastre
așteptându-te