Nicicând nu te-nvinse noapte mai clară
dacă te deschizi râsului și-ți pare că atingi
o întreagă scară de astre
care s-a mai coborât în vis rotindu-se
pentru a mă pune înapoi în timp.

Era Dumnezeu atunci frică de odaia închisă
unde un mort e depus,
centru al tuturor lucrurilor,
al seninului și al vântului al mării și al norului.

Și aruncându-mă la pământ,
strigând cu tărie numele în tăcere,
mărturiseam desfătarea de a mă simți viu.



Traducere Ilie Constantin