agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-10 | |
În trecut, în vechea Romă, zeul cel cu două fețe,
Vrând pe cetățenii urbei compasiunea să-i învețe, Le-a amestecat în joacă chipurile între ele Când dormeau, ca la trezire cine pleacă să se spele Să descopere-n oglindă fața dúșmanului său Cel mai mare, cărui veșnic uneltea să-i facă rău, Și al cărui chip, de ciudă, nici putea a-l suferi, Să i-l poarte-acum în lume ca și cum al său ar fi... Poate-așa, gândise Ianus, se vor împăca-n sfârșit Vechii învrăjbiți-pe-viață, ce-și vârau necontenit Mătrăgună în pahare și pumnalele în spete, Până ce umpleau a Romei catacombe cu schelete. La un semn al mâinii sale, în văzduh fețele toate Se desprinseră de trupuri ca și măști înaripate Și se-nvârtejiră grabnic sub a zeului strigare, Au pornit apoi pe geamuri să-și găsească fiecare Noul cuib, noua argilă pe care să înflorească, Deseori schimbarea fuse reciprocă și frățească: Cel ce da primea o față de la cel cărui i-a dat, Existau însă și cazuri când astfel s-a întâmplat Că se permutau în lanțuri câte cinci sau zece fețe, Grupuri ciclice, rețele se țesuseră semețe, Fiindcă ura, ca iubirea, nu-i mereu împărtășită, Ființa ce-o detești cu spume contra altora-i pornită Fără a gândi vreodată să-ți întoarcă sentimentul, Paradox este acesta și ciudat e elementul Din care-i clădit un suflet. Cine poate explica De ce fiecare mire chipul socrului purta Sau de ce vestala sfântă și smerită, bat-o vina, Arăta precum stricata din taverne, Messalina? Iar cezarului Tiberius înțeleptul idol Ianus Îi montase însăși fața complotistului Seianus, Ce-n dizgrație căzuse după-o lungă prietenie, Preschimbată-apoi în ură de ambiția lor vie De-a domni pe tronul Romei: „O, bătrânul meu fârtat, Cum de ale vieții valuri astfel ne-au îndepărat?“ Se-ntreba trist împăratul, până fața își văzu, Față care de emoții neștiute îl umplu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate