Nu încă

Din etuvele vieții, carcase goale
răsar.
Sunt siluetele cele, ce-n cor
rostesc:
Suntem ce-am fost
și vom fi cenușă
cu apă,
roata mânată
de soartă,
vase sparte
ale unor trecute viitoruri,
ce-au purtat in ele
glorii.
Un veac de clipe,
valurile-și sparge de Poartă.
Ea nu vrea să se deschidă!
Viitorul e orb!
Destin neîmplinit de vreme,
omul duce astfel,
de gâtul plecat,
alegerea,
neiertătoare si dură.

Fericiți cei ce nu trebuie sa aleagă!
Pruncii!
Fug râsete speriate, pe cale,
uitând apoi,
în mărire,
că-n spatii eterne
nu trebuie aleasă,
ci doar trăită,
zvâcnirea...
.………………………………………………………………………………………..

Istovit pare neamul!
spița
pare să se scurgă spre crug.
Însa nu,
încă nu,
nu,
nu e ceasul!
nu e locul vrerii,
de-a spune sfârșitului:
Iată! Am venit!