când nu mă apăsa mâine pe umeri
priveam viața direct între ochi supunând-o
puterea unui nod de perspective infinite
pe o mare nemărginită în jurul planetei albastre
lumea mea înmugurea în lumea asta armonios
cu jocuri infantile caraghioase și soldăței
mă încăpeau toți pantofii de drum lung
nu știam să citesc cuvintele de mai târziu
minciună, răutate, moarte, frică
alergam, zburam, fabulam pe aripi
de povești eroice uimitoare
mi-e dor de părul meu creț netuns cu anii
de bascheții meu găuriți în lupte capitale
pe toate maidanele câmp de datorie
flori de liliac furate snop în faptul serii
cu prietenii mei frați de fapte mitologice
mi-e dor de bicicleta mea ieftină
cal de asalt pe munți de entuziasm
în fața oricărei banalități de doi bani
ce ierni bălane !, ce obraji înfierbântați !
mi-e dor…
de mine