se aude cum cineva sapă în zid poate-i abatele faria îmi zic sau poate vântul care aduce dinspre pustie părinții mei de cenușă ori poate e dincolo de ușă nevăzutul neștiutul demonul care-mi strecoară noaptea sub frunte poeme ca niște bombe artizanale cu ele mă arunc în aer când vine acasă iubita mea moartă și mereu înviată căutând sub leandri cheia ruginită demult am adunat argintul viu din oglinzi și la flacăra lumânării am distilat aceste cuvinte care nu țin de foame dar mă țin în viață cât caut ieșirea din labirint cu detectorul de metale rare am dat în loc de d-zeu peste tatăl meu în salopeta lui proletară îmi promite că o să îmi sudeze aripi minunate aripi de fontă în formă de m m de la mir stația orbitală pe care d-zeu e un cosmonaut uitat și bătrân în mâini are un ciocan și o seceră în cealaltă mână un ochean cu care îmi citește pe buze cuvintele ce compun închisoarea mea cu pereți de hârtie timid mă apropii și privesc prin ocheanul întors transformat în vizor dincolo nu sunt decât eu deghizat într-o lumină sfioasă ca de neon și parcă pe umărul transparent am o sclipire de coasă