e semn că mă hrănesc cu praf de pușcă
un sunet scurt și nu mai suntem
cad flori de cireș
pământul se îmbracă
dezgoliți de emoție
ne suntem mai străini
ca niciodată
și cerbii sunt departe
și lupii le caută urma
așa cum noi ne căutăm spre devorare
mereu
de parcă viața asta ar fi doar
o pornire permanentă
spre a ucide
și dacă-n salve găsi-vei sunete ascuțite
e semn că din durere
știu să fac un cântec

îmbracă-te rar, în ploaie,
până ce ultimul strop își va fi spus povestea