aștept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu

ceva ustură în aerul fierbinte

doi copii se iau de mână și trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
și dintr-odată dispar

corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar așa îmi simt trupul tânjind
inima se oprește o clipă din bătăi

cineva îmi face un semn cu mâna

//pe căldură oamenii se sinucid mai ușor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni

blocurile se înalță din ce în ce mai mult
ca niște dune imense

// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac

rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei și astept

// pe căldură scriu poeme cu copii morți care au existat
cândva și acum sunt doar niște fantome//

fără să realizez că fantoma sunt eu.