parodie după Dragoste cu ferestre deschise
de Camelia Florescu

Cu pleoapele de plumb întredeschise
Cu ochii roşii de motan castrat
Îmi amintesc atâtea uşi închise
Pe care-n frigul crunt le-am încercat

Cu mutra mea de beţivan notoriu
În parcul nostru vechi, bătând poteci,
Îmi amintesc c-am fost un peremtoriu
Îndrăgostit de busturile reci

Umblând ca un năuc sub felinare
Am dat de-un club cu uşi deschise larg
Şi-mi amintesc un tip chiar la intrare
Strigând aprins: - Hai, valea, că te sparg!

Iar până-am susurat eu trei cuvinte
Am şi-ncasat în spate un picior
De-mi amintesc c-am stat un timp cuminte
Pe un carton uitat de-un cerşetor

Când ceasul turlei a bătut deodată,
C-un junghi în spate-nfipt ca un cuţit
M-am ridicat cu-o faţă-ngrijorată
Să n-am prin trup vreun alt oscior turtit

Și cum la club se mai simţea mişcare
Le-am scris pe zid o groază de măscări
Că tipul cel zburlit cu gura mare
S-a ruşinat, când m-a zvârlit pe scări.

Dragoste cu ferestre deschise
de Camelia Florescu
(poezia originală)

Cu genele de iarbă și-așteptare
Cu ochii de trifoi topit pe geam
Îmi amintesc de mine în vâltoare
Cum ierni tocmite aspru, răscoleam

Cu neștiută verde nemurire
În carnea noastră despicând poteci
Îmi amintesc de mine cu uimire
Cum dogoram sub pași de lespezi reci

Cu umblet de stafie fără teamă
Din lacrimi deschizând ferestre larg
Îmi amintesc că nu eram de-o seamă
Când mi-ai aprins tot lemnul din catarg

Cu susur de râu alb rotind cascade
Din trupuri dând simbrie și alean
Îmi amintesc bărbatul cumsecade
Ce m-a iubit cerșindu-mă viclean

Cadrane de memorie deodată
S-au răsturnat sub maluri de cuțit
Și m-am surprins sfioasă, demodată
Cu trupul de iubire-mpodobit

Și au rămas ferestrele deschise
Pe ziduri sunt doar umbre de sărut
Perdelele cuvintelor permise
S-au rușinat și-n dor s-au prefăcut.