Stau și aștept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug și ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii își măsoară fiecare pașii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecați
de cei care-i privesc mirați

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viața decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranța nu moare


socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri și vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec și mă pierd în mulțimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber