stăteai așa, ca Gioconda
cu mâinile încrucișate
pe marginea lumii
aveai și zâmbetul acela
jumătate de zână, jumătate de drac
parcă nu aveai nimic de pe pământ
nici un loc al tău
nici inimă
nici țară
nici dragoste
nici copaci

fiindcă erai ca un abur
de seară
o închipuire barocă
o enigmă biblică
un început de renaștere

toți te-ar fi vrut
ca pe un trofeu
ca pe un vitraliu
ca pe un obelisc

tu stăteai în tabloul tău
cu brațele în cruciș
ca într-o fereastră sculptată
ca în mintea pătrată
a unui artist
așteptând să fii a nimănui
sau a tuturor