e o zi de luni și vară,
mă scald în smâlcuri toride de gânduri
credeam că ploaia de ieri le va duce-n șuvoaie departe,
dar cum ochii i-am deschis, la primul ceas al dimineții
le-am găsit cu pleoape încrețite, hlizindu-se la mine
s-au întors și te-au adus din frământări
mi te-au adus din neștiință
în glastra inimii te-au așezat,
m-au transformat în neființă.

și zac așa ca pe-o fereastră
și stropi de apă nu primesc
și simt cum frunzele-mi jelesc
nici soare n-am cum să găsesc
căci nu-mi auzi chemarea,

mă-ntreb de ce-am lasat eu ochii să-mi privești?

parcă ne știm din alte lumi,
și-n lumea asta nu e nimb de biruință
dragostea e moartă în a ei sămânță,
chemarea nu e auzită
sunt fară apă, fară soare
intr-o zi de luni și vară.