se caţără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrenţuite
un glas şoptit cere.
linişte, vă rog!
se naşte ceva care poate deveni
cândva
poezie

râd şi-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greşit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul îşi face de cap
pe zidurile de apărare ale fiinţei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiţi pe jocul frunzelor

mă opresc
prin inimă umblă un mânz
cuminte scoate cornul de argint
sărută luna
noaptea albeşte cuvintele

nu ştiu dacă se mai naşte poezia
mânzul a fugit printre hârtii
acum ciopleşte cruci din lemn de stejar
prezentului să-i dăruiască păpuşi

Anne Marie Bejliu, 6 septembrie 2019