atâția ani făcuți din dorințe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ți să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poți respira

liniștea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghițind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu și sângele și respirația ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eșarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâția ani în care roboții au biruit și ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.