îmi e din soare șoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereții
în a nefi, biserică a vieții
îmi stai zidită-n mici bucăți de rugă

din șarpe-n măr tocmită-n taina ceții
în văzul minții lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăși slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeții

te știu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spații, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă

în stih flămândele învăpăieri
aveau o liniște de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri