Ne ninge-n văz, cu moartea în spinare,
Pe gură de pruncie-albind în voce...
Învăț, de plouă sânii tăi feroce,
Cuvântului a tainei agregare.

Pe când pe-adânc era un vis atroce
De doi chemat, suiam în piscuri rare
La Dumnezeu carnal iubind mirare
În sânge păsări zborul să-l invoce.

Negându-mă-n micime-s stinsul faur,
Mai răstignesc un stih în albe cruci,
În plumb de trist chemând din soare aur.

Că iarnă iarăși între noi aduci
Plutindu-ne pe ochi zăpezii plaur
Ce-i navigând în jos pe nori năuci...