Am întârziat în ungherele nopții,
dar nu sunt pasărea întunericului
din cele care văd totul,
caut fără oprire
lumina care îmbracă ființele
în același contur care-i dă aură omului.

Nimic nu se termină fără un semn
care-mi lasă drumul deschis.

Timpul trece pe nesimțite prin întâmplări,
dar nu se lasă înduioșat,
din merii grădinii se scutură florile,
îndrăgostit fur câte un sărut iubitei.


Nu mai respir decât arome,
din frunze deslușesc un cânt
atins de corzile calde ale sufletului
și de cuvintele tale abia șoptite.