Într-o dimineață căruntă
o femeie cu părul roșu
caută răsăritul.

Doamnă, cântecul privighetorii
răsună pe calea orientată de zei,
ascultă cu luare aminte,
nimic nu-i mai frumos
decât această însoțire de basm.

E benefică întâlnirea pe drum
și zorii prind aripi de pasăre,
oamenii sunt rari încă dorm,
lumina se strecoară pe cer
încet de după dealurile abia desenate.

Inima mea e o pasăre cântătoare
în care locuiește așteptarea,
sufletul n-o lasă să sufere
și-i arată iubirea cum trece.

Timpul trebuie și el prins,
totul este posibil,
întâmplarea ivită nu așteaptă.