Să fie suferința o coajă cu țepi aspri,
Usturători și-amari pe câte-un fruct exotic
Care-n Tibet e hrana-nțelepților sihastri
Ce știu că sub durere e-un paradis narcotic?

Poate de-aceea-n lume ni-i suferința vie
Și peste tot există de mii și mii de ani.
Căci umbră-a fericirii durerea-ar vrea să fie -
Și când nu crezi, apare cu pași de răi guzgani...

Biruitoare-adesea, ea crește și tot crește,
Cu Moartea se-nfrățește și-o cheamă-n ajutor,
Iar Moartea dacă vine, întâi în ea lovește
Și suferința piere... Ce joc înșelător,

Căci, iată: ea re-nvie și zboară-n altă parte,
Dorind ca să lovească-ntr-o fericire nouă!
Îndură-Te, o Doamne, de-a lumii triste soarte
Sau dă-mi puteri de-o clipă să rup dureri în două!

Glen Ellyn, USA - 27 Dec. 2019