agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-02-01 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă. O, ce trist, ce înalt era Christ! Luna-a intrat după El în celulă, Şi-L făcea mai înalt şi mai trist. Mâinile Lui păreau crini pe morminte, Ochii adânci ca nişte păduri. Luna-L bătea cu argint pe vesminte, Argintându-I pe mâini vechi spărturi. M-am ridicat de sub pătura sură: - Doamne, de unde vii? Din ce veac? Iisus a dus lin un deget pe gură Şi mi-a făcut semn ca să tac... A stat lângă mine pe rogojină... - Pune-mi pe răni mâna ta. Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină, Parcă purtase lanţuri, cândva... Oftând, Şi-a întins truditele oase Pe rogojina mea cu libărci. Prin somn lumina, dar zăbrelele groase Lungeau pe zăpada Lui vărgi. Părea celula munte, părea Căpăţână, Si mişunau păduchi şi guzgani. Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână, Şi am dormit o mie de ani... Când m-am trezit din grozava genună, Miroseau paiele a trandafiri. Eram în celulă şi era lună, Numai Iisus nu era nicăieri... - Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de căţui. M-am pipăit, şi pe mâinile mele Am găsit urmele cuielor Lui...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate