De-aș crede orizontului nemernic!
Nu știu unde rămâne și unde plec,
în mine stau, sau în ceilalți mă-nec,
în pâcla universului lor sferic.

Bat la hotaru-albastru. Sună sec.
Bat la hotaru negru să-l desferic
și lacătul străluce-n întuneric,
dar nu mă lasă dincolo să trec.

Sunt limitele mele certitudini,
ori marginile altora-adevăr?
Cutreier fel și fel de latitudini,

cu ceața frate, cu genunea văr,
să fiu în râpi? Să fiu la altitudini?
Mă îndoiesc. Nu pot să dezbăr.