ce ne-a rămas
pământul pe care călcăm
în vârful picioarelor
de teamă să nu trezim
vârcolacii adâncurilor
cu ochi de lavă
aerul pe care îl respirăm
din instinct deși ne preface
în cenușii stalagmite
zi după zi în timp ce tăcem
ici colo câte o inimă
scăpată vie din măcelul
în pași de vals
încălziți-vă la lumânările
de paști inocenților vinovați
amintiți-vă ziua de mâine
imaginați-vă ziua de ieri
ridicați din colb piatra lunii
aruncați-o înspre fruntea
cerbului fermecat
orbilor fără nume