Ego-ul îmbolnăvit

câtă mulțime are poftă azi
să muște
în loc să mângâie
cât de ușor pălăvrăgim, rănim
iubindu-ne doar pe noi spectaculos de mult
cât credem că nouă ni se cuvine
cât credem că putem pretinde
doar de la cei mai blânzi ca noi
pentru că tac ținând în coșul pieptului
ascunse, triste oftaturi
pentru că suntem mânați de frici
nu îndrăznim a cere de la cei
mai puternici ca noi
ne este teamă
să nu sufle peste noi
cu crivățul nepăsării
mă întreb dacă vom ucide tot ce înseamnă
bunătate
omenie
pierduți într-o lume obtuză
cenușie
ce va rămâne între oameni
ce vorbe
în guri înfometate de ură
un ocean trist de lipsă de simțire