agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-09-19 | |
Atinsesem cu mâinile era o umbrelă ca să apăr ploaia de toți acei oameni
începuse să plouă de sus sau de jos iar eu deschisesem umbrela și protejam ploile răgușisem era frig era noapte era despre lapte era frig cum să aperi gerul de frig sau căldura de soare ștrumfii desigur sunt mai drăguți dacă afară e primăvară iar cireșii îți spun ”hey!” vezi, să faci niște dulceață bună copilelor am intrat mulțumită în casă am dat drumul apei aș fi vrut să fac un duș să fiu din nou sub ploaie și să mă apăr unde naiba-s umbreliștii softiștii pugiliștii ascultam apoi ceva soft erau păsări care răgușiseră pe afară erau nori pe afară era ceva foarte moale și o lună albastră mai ales bărbații de-afară băteau, cu pumnul, în masă cum, naiba, o fată cu o umbrelă apără ploaia ia să bag eu umbrela sub masa lor curată și să intru sub duș apa curge din abundență sunt murdară de gânduri și un abajur ciocolatiu sclipește în noapte abundența luminii e certă dar unde naiba e ștecherul la ce leagă ăștia abajururi pe-afară mai ales că toarnă ca la potop; apoi pe bărbatul acela nu l-am mai întâlnit, se făcuse o punte prea caldă, de nori, peste lume de sus, se așterneau pături de lână peste lume - ca să mă încălzească și pe mine strop de lână în cântec. ploua abundent chiar și peste fântâni îmi pare că toată lumea este, în astă noapte, un fel de imn negru probabil impresia pe care frunza cea neagră o lasă atingând de zăpăcită fereastra a băut apa e neagră din cauza asta de noapte firească e amplă stele nu se-arată când plouă sclipesc abajururi și becuri și sunt bărbați la ferestre masa lor este o masă de joc numai așii zâmbesc păcăliți în rest damele sunt patru prostite nu-s eu pachete de joc și mult unt în pachețele și dacă nu am mai gândit, trebuia, eu nu mă simt astăzi noir - sunt sclipici - pe afară e noir e o noapte de noapte nici măcar noaptea nu mă ating pe picioare să văd dacă sunt sau nu sunt desculță este un fel de smântână care atinge chiar și frunzele de la geamuri probabil numai smântână iese din casă îmi beau laptele dar încă nu pot adormi, numai fetița mea doarme eu sunt fetița mea eu sunt eu îmi aduc aminte că mai demult se făcuse de-a frunză căzută și nu eram decât impresia că dudul duduia de prostie mă căsătorisem într-un templu luminos nu avea nici măcar un zvon de becuri ci era numai aripă albă de pasăre apoi templul s-a făcut zvon l-am dat afară din lume și preotul nu s-a mai întors de acolo de unde plecase era luminos și nu mai era noir peste noapte decât în mintea mea mă făcusem una cu soțul meu pe care nu mi l-a dat dumnezeu până când nu m-am făcut fetiță și, din nou, inocență ia! să mă joc cu degetele lui, întruna, că e foarte al meu și îi pasă dintr-o dată îl visasem mă ținea în brațe la urechi purtam o simfonie cu păsări cântam păsări tont ce ești și prostuț nu le alungaseră pe sărmanele păsări nimeni de ce? și mă răneau și nu am să port niciodată cercei laudă păsărilor și un ecart filosofic și eram rănită de păsări dar nu voi scrie azi numai un poem foarte absurd ci o să îl închei foarte repede nemaizicându-ți nimic.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate