Nu păstra nimeni vreo amintire,
doar se cărau gunoaie de pe
locurile unde oamenii renunţaseră
la organe şi, măcar aproximativ,
se presupunea că începuseră o
nouă viaţă.

Grămezi de păr uman se îndreptau
spre abatoare în care, pentru deliciul
crăpăturilor de pe ziduri,
urmau să se prefacă a mâncătoare
de oase şi să cerşească baladele dintre
urme de sânge.

Dar dimineţile nu se mai luptau nici
măcar cu paturile goale, lăsând în locul
pernelor nişte urechi pe care nu le va
revendica nimeni,

În timp ce ultimele câmpuri de luptă
mâncau seminţele din care viitoarele
oraşe nu mai doreau să crească.