îl auzi în sirenele orașului
care îți dau târcoale
ca un accident vascular cerebral
tot mai aproape mai aproape
până îți sună la interfon
din oglinda retroviziare cineva
te privește întrebător devii
tot mai palid
mai transparent nu te mai deosebești
de ceața căzută peste oraș ridici
un colţ de neant și
privești pe fereastră în zidul vecinului
oase albe se văd în mortar te întrebi
dacă oamenii mai există
dacă îngerul tău nu s-a prins
în antene sau poate întârzie fiindcă
vinde etnobotanice la
colțul blocului un demon
trece în tropot de cal te bucuri
că măcar lumea imaginației
mai rezistă și aleargi să prinzi barca
ce se desprinde lin de la mal