umblam alene printre case cu lumini stinse
molcom pe străzi cu ninsori de frunze de mesteacăn
esenin trăise înaintea noastră & nu murise de proletcultism
în zeghe soljenițân mâncase numai coji de mesteacăn
morții patriei sovietice deveniseră copaci
înghețați de frică de foame de moarte
prima trâmbiță a apocalipsei
părea a fi sfârșitul materiei
începusei să mă ții strâns de mână
să nu te clatini să nu mă pierzi -n vidul ființei
aproape renunțasem la fățărnicia filosofiei
aproape renunțasei la singurătatea nostalgiei
să rămân să mă poți îndupleca
să rămâi să te îndupleca
indus hindus inclus
cu multe frontaluri și coliba unchiului tom
ambidextre deveniseră potecile
lecturi ale inefabilului /numai ale noastre
mai mult ca perfectul timp transcendent
oblăduit de chipul tău
până-n străfundurile inconștientului
vegetal mineral visceral
te iubesc printre oracole
inconștient metafizic parafrenic abisal
erai primul zbor al noradului în papuci de casă
prima dimensiune peste zero
mărimea absurdă pentru pitagoricieni
de neînțeles
te iubesc cu sute de ani înapoi
am devenit sclavul mileniilor
sălașul meu se află într-acolo
unde singura lumină este cerul
și limpezimea finței tale-n zori
estimp al locuțiunilor limbii ruse
ca și cum armata roșie s-ar dezbrăca la porunca țarinei
așteptând să –mbrățișezi patruzeci și patru de plozi
ai să mă-ntrebi de ce
am să-ți răspund de ce
,,dragostea mai tare ca moartea”
trifoiul picătura de alint din furiile
miceniene feniciene din mumiile egiptene de la luvru
a lui lenin
viitoare cotidiene spațiale
atemporale bizantine imperiale-n formă de cruce
umila realitate care certifică universul & clipa
o viață-n fenicia