Totdeauna, crezi în bine
totdeauna-s bai, de tine...
mai alaltăieri, spuneai
că se-ascund pisici, prin Rai
ia, de toamnă, două rodii
tu vorbești, plângând, în dodii
nană, rodiile mele
oacheșă, te țiu cu ele,
coșurile de răchită
și-o căpșună rătăcită
vine iarna, pe la ușă
fructele ca de mătușă
pe la porți se răstignesc
ești un zor prea pământesc
merii de zăpezi se poartă
dau cu aur orice poartă
poezii, zăpezi pe zar
aur, porții, și-un amnar
ce sclipește, luminos;
Te iubesc, doamnă, frumos
strugurele aspru doamnei
lăcrămioara albă-a toamnei
coșuri mari cu cinci caise
stau, și-n iarnă, pe la vise
Ziua mă găsește tristă
și cu lacrimi pe batistă
îți e dor de poale-n brâu
boala s-a ascuns în grâu
dă-ne, tată, paparude
mamă, dă, putere-n dude
sănătate și-n vecie
ține-mă etern, de ie
ești bărbatul meu frumos
ce nu vii-n papuc tinos
cufunda-m-aș, optimism,
s-un derviș de prin sufism
să tot calc, cu tălpi curate,
de prin ierni străluminate,
uni` se merge, mai departe,
vindecarea-i scrisă-n carte;
o fătucă la pârâu
mă întorc spre-același grâu
Sau o babă ce prin piețe
vinde mere pădurețe
dă-ne Doamne zile vechi
nu prea acre, de curechi...
de blestem e sau de-i vină
pe picioare, n-avem tină
mintea noastră cea curată
e zăpadă-înmiresmată.
Lasă dimineața asta
până când lumina va `sta
cu efecte în poeme
adevăr prin teoreme
bobi de zahăr și pingele
să se zbată șapte iele
poezia-i jucăușă
versuri puse pe sub ușă
te aștept cu ciocolate
cu podelele spălate
cu ferestre luminoase
bunătatea, de prin oase,
tot ce am mai delicat
îmi e versul panglicat
dă, în boală, tocul ușii
toată scârbă de-a mătușii
să ne stea,-n zadar, fereștii
fulgi ce seamănă cu peștii
multă ciudă-n om inept
fulgi-mi țin, târziu, în piept
te aștept cu prăjitură
și cu pește-n saramură
un sărut ca un dreptunghi
s-o pisică pe sub unghi
să versific, iar, cu tine
cu un fix ca de puștime
Mii de versuri suprapuse
altele, mereu, intruse
poți să chemi un rinocer
o sudalmă sau un jder
n-o ierta decât zăpada
murele-mi sunt toată prada
și oi sta tot supărată
prăjitura-i negătată;
Eu spre tine, iarăși, scriu
bată vântul ruginiu
milioane de eresuri
zac prin vise și prin fesuri
Vise dalbe, dar și șchioape
zilele nu-mi sunt mioape
depărtatu-s-au de rău
și spăla-se-vor cu său
nu-mi privi, iar, slăbiciunea
sunt femeie, sunt minunea
ce devreme, dimineața,
te privește, poate, hoața
și te-așteaptă la fântână
să o ții, frumos, de mână
poți chema o frunză-n vie
binele mereu să fie
că se uită-n apa mare
să te vadă, om cu dare
toată ziua trec intrușii
- zeci de fulgi pe tocul ușii
ne-om feri târziu cu lema
ce auzi? Ierusalema
multă liniște, și-apoi
tină e și e noroi
și un dans ca de ispită
portocale și o pită
zac în coșul dimineții...
dar de dulce-n datul vieții
mai deschide, iar, fereastra
fulgii intră, cu mireasma
cred, miroase a zăpadă
tot ce-i rece se destramă
să ieșim, desculți, pe-afară
gândul meu ca o mioară
de departe, fulgi se zbat
foarte mari, să stea pe pat;
mă îmbraci în fulgi și-n apă
haine, dragostea îți scapă
supărat ești, măi, tristețe
luna șchioapă-n două bețe
timpul spală-se cu lapte
până joi, la ora șapte
totdeauna, crezi în bine
sunt, mereu, ca după tine...


”Surâs echinocțial”
Din volum de poezie, în pregătire. (Alba Iulia, Nov. 2020)