Vulturii de altădată
se prefăcuseră în
grămezi laşe de pioneze,
toate roiurile având grijă
să se ţină cât mai departe
de oameni.
Poate era o chestie de estetică
sau mitologie.

Dar oamenii tot în sus se uitau
şi ajunseseră să pună pe steaguri
resturi din ateliere.
Gloria nu mai era la modă,
ruinele se descriau singure şi
făcuseră un sindicat prin care
strângeau bani pentru
cumpărarea unor plămâni.
Fierul se visa transformat în oase,
ordinea exista doar pentru
aranjarea aluatului de-a lungul
canalelor.

Uneori oamenii începeau deodată
să alerge, fiind de ajuns să visese
unul că grămezile de pioneze chiar
pot fi întrecute.
Iar atunci mâncarea avea prea multă
libertate de mişcare, animalele căpătau
dreptul la viaţă privată şi elicele
îşi treceau limitele una de la alta.

Cuvintele gri încă nu doreau să moară.