La lumina lunii vreau la noapte
Să-ți arunci năvodul de pe țărmul
Insulei, de unde marea poartă
Argint-viu pe tavă peste care
Licăresc în jocuri de sidefuri
Solzii apelor ca o mătase
Unduindu-și moale foșnitură.
Și de tragi de plasa grea, s-aducă
Pe nisipul ud de spuma lunii,
Străveziu de vis, un straniu pește,
Zeu marin născut din îndrăgirea
Valului cu raza într-o scoică
Ce-ș deschide miezul roz pe prundul
De mărgean al peșterilor mării.
Cu ochi tulburi încă de vedenii
Și smuls lor, la tine să se-uite
Ca prin ceață altor lumi — cu ochii
Încleiați de sarea nemuririi.
Tu să-l ierți de moarte, dându-i drumul
Și de-atunci în fiecare noapte,
De e lună, să coborî pe plajă,
Și scoțând din sân nostalgic fluier,
Să-l rechemi la țărm — și El să vină.
Desfăcându-se de ape, să răsară
Chipu-i proaspăt rupt din veșnicie,
Ochii tulburi încă de vedenii,
Și să stea sub scânteierea lunii
Împietrit de viersu-ți până-n zori.