erupții de strigăte măsoară
taie
timp fără identitate
orașul arde
oameni cu tălpi dogite frământă disperarea
din pietre și ziduri
o femeie lividă rotunjește un leagăn
la colțul străzii
măturat de pașii jandarmilor

plecat din mine pe fugă
nu pot să țin noaptea doar într-o mână
fără să plângă

copiii
cei scăpați din cruciade absurde
dorm somn pietros de uitare
cuvântul e greu de dus în spinare ca o cocoașă
luna se zbate flămândă
mareele de sânge cotropesc pustiuri
oase
zboruri carbonizate
megafoanele sparg vitralii
altare cu miros de busuioc și scorțișoară
oh grișul copilăriei și stelele din pâine

îngerii își ascut aripile să nu le vindem la bursă

fără stent de iubire
inima e doar un abis mototolit în
pliurile cărnii

palma goală are urme de jăratec scăpat din gura calului magic