despre poetul pe nume costel unii spun că a refuzat să mai crească alții că a plecat în străinătate să caute minele regelui solomon doar mie mi-a spus că lucrează în schimburi la ultima lui carte și nu mai are timp să iasă cu prietenii la pub ca să facă ce? să fluiere pe corso singura femeie care a mai rămas în orașul acesta de fum în restul timpuui poetul distilează în alambicul lui clandestin de pe balcon rugăciuni mituri profeții pe care le dezgroapă din muntele de steril crescut în epoca de aur în spatele blocurilor unii mai cred că este în căutarea unui elixir cu care să reînvie toate nudurile dispărute din viața searbădă a bărbaților din bloc noaptea târziu îl vezi cum trece gânditor peste oraș pe un pod gie fier ce se sprijoane de cer cu o țigară în mână de îl confundă pensionarii ce se uită la OTV cu furnalul demult dus la fier vechi iar în cealaltă mână are o glajă de țuică prefriptă de toți îl cred statuia oțelarului necunoscut ce a coborât de pe soclu și bântuie orașul acesta ce nu mai apare decât pe harta berzelor alteori poetul înalță de pe balconul lui de la etajul X zmee de hârtie și chiar dacă voi nu le vedeți eu îi admir tenacitatea cu care încearcă să pescuiască fulgere lozinci cincinale și tot ce istoria a mai aruncat acolo departe în spatele cuvintelor