aș fi luat timpul pescărușilor
ochii lor ampli acoperind cerul
zămislind o masă și o casă
în goliciunea prea puțin primitoare
a sferelor

felul în care mă identificau pe mine...
mică prometee ținându-și lanțurile în mână
asemenea unor trofee smulse
pe câmpul proaspăt de luptă

fără pudoare fără alte complexe
mi-aș fi dezvelit fața
subit ieșită
dintr-un mormânt
dintr-o așteptare
starea aia care nu se termină
cu nimic

cromatic aș fi țipat
cât de aproape îmi erau rădăcinile
drumul lor strașnic dincolo de acum-ul
sechestrat în sine!

cercul ăsta miraculos în lăuntrul căruia
nu resimt frică!



... aș fi luat timpul pescărușilor...

aș fi ignorat zborul lor
vopsit de oameni în roșu
poticnirea la prima stație
ieșirea din lumină.