Gând 11.01.2022

Stând, cuvintele se prind în gând:
Nu-i nimeni să-i spun acel gând, atât.
Nemișcând, vorbe si gânduri mă prind,
Și încet, toate vor să mă abat din cuget.
Așa, o lume clădesc – că-i pe nisip
De scoică sau că-i pe piatră de trup
Singur lumea cu rost o clădesc,
Demiurgic cautând acum să scap
De însingurare – totuși, nimeni la ușă
Nu-mi bate, nimeni în inimă nu poate
Să pună ce-i dorit și demult risipit
...Șoapte s-ațin noaptea , doar murmure,
Cuvinte-le parcă-s mute de clipe,
Ce-au înăbusit ziua și focul.
Fericirea?! Da, poate, poate că și ea
Dă de știre prin cetate cum că unul
O socoate pe ea prezentă, ca ora.
Fug pe loc și m-ajunge ora stihiei ,
În care sinceritatea arde până la os.
Ea doare, ea e îndurerată și spune
Că nu mai e loc de înca o lume,
În ceasurile trăite, căutând frumos
Drumul spre culme și nu în jos.
Doamne, tărie dă-mi și lasă-mă
Să fiu și eu un gând, auzit și trăit!
Și mai lasă-mă să fiu mai presus
De ceea ce spune cuvântul dor...